19 aprilie 2024

Direcţia de Turism a Primăriei habar nu are câţi vizitatori sunt cazaţi în sudul litoralului!

Surprinzător, Direcţia de Turism, din cadrul Primăriei Mangalia, nu deţine nicio evidenţă a turiştilor cazaţi în unităţile hoteliere din sudul litoralului. Aşa se face că solicitarea noastră de a ni se prezenta o statistică, pe staţiuni, a numărului de persoane care îşi petrec, în această perioadă, vacanţele în staţiunile sudice i-a băgat în ceaţă pe angajaţii Direcţiei de Turism. Aceştia ne-au comunicat că Primăria nu mai dispune de multă vreme de o asemenea statistică din care să reiasă gradul de ocupare înregistrat pe parcursul verii.

Pentru a-i limpezi, le facem cunoscut faptul că anii trecuţi, Compartimentul de Turism existent în cadrul Primăriei Mangalia, colabora atât cu Poliţia, cât şi cu unităţile de cazare pentru a stabili un număr aproximativ al turiştilor aflaţi în staţiunile din sudul litoralului. În acest fel, aflau atât autoritatea publică locală, cât şi cetăţenii urbei, prin intermediul mass-media, modul în care s-a derulat sezonul estival respectiv, mai precis dacă a fost sau nu profitabil.

În aceste condiţii, ne întrebăm dacă se justifică existenţa unei asemenea Direcţii, care de turişti nu se ocupă, de evenimente, nici atât, pentru că au fost externalizate şi nici de găsirea unor soluţii concrete pentru revigorarea activităţilor sezoniere din sud.

Lăsând la o parte indiferenţa ce-i caracterizează pe funcţionarii publici, spunem că hotelierii consideră acest sezon sub aşteptări. „Ne aflăm în plin sezon estival, iar la mine la hotel, din 150 de camere, sunt ocupate doar 100. Altădată, nu aveam loc să arunc un ac”, ne-a declarat un hotelier.

Cu toate acestea, în fiecare staţiune, parcările unităţilor de cazare sunt destul de aglomerate, astfel că deşi nu s-au luat măsuri pentru relansarea turismului litoralului sudic, oaspeţii români nu ne-au ocolit chiar de tot. Pe lângă cei înregistraţi la unităţile de cazare, un număr destul de mare de persoane sunt cazate, în acest interval, la particulari. Pentru a obţine un venit cât de mic, în acest sezon, aceştia din urmă au redus mult tarifele. Astfel, particularii închiriază o cameră chiar şi cu 30 de lei pe noapte, în timp ce un apartament la cheie este oferit contra sumei de 130 lei/noapte, cu toate că verile trecute preţurile plecau de la 50 de lei şi ajungeau la aproape 200 de lei.